Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a stabilit cum vor participa de luni la cursuri școlarii și preșcolarii din județ. Potrivit informațiilor oficiale, în 35 de unități de învățământ din județ vor fi reluate cursurile în scenariul galben, în timp ce restul, până la 453, orele se vor relua în scenariul verde. Scenariul galben presupune participarea fizică doar a copiilor de grădiniță, a celor din ciclul primar și din clasele terminale. Cele 35 de unități aparțin de cele 8 localități care se află în scenariul galben (Câmpuri, Nănești, Vârteșcoiu, Boghești, Negrilești, Țifești, Bordești și Vizantea-Livezi).
„Art.1(1)Având în vedere rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul fiecărei localități din județul Vrancea, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, precum şi Macheta cu scenariile avizate de către Direcția de Sănatate Publică Vrancea, se aprobă scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, începând cu data de 08.02.2021, conform Anexei.
(2) Unitățile de învățământ menționate la alin (1) vor respecta măsurile de organizare a activităţii în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2,aprobate prin ordin comun al ministruluieducației şi ministrului sănătăţii.
Art. 2 Scenariul de funcționare al unităţii/ instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar se actualizează în funcţie de evoluţia epidemiologică, la nivelul fiecărei localități din județul Vrancea.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi înaintată Inspectoratului Şcolar al judeţului Vrancea, Comitetului Național pentru Situații de Urgență, tuturor unităților administrativ teritoriale, şi instituţiilor interesate prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea”, se arată în Hotărârea adoptată azi în cadrul ședinței extraordinare a CJSU.














