AcasăActualitateVIDEO: Preșcolarii Grădiniței 18 din municipiu vor merge la cursuri în alte locații, „în gazdă”

VIDEO: Preșcolarii Grădiniței 18 din municipiu vor merge la cursuri în alte locații, „în gazdă”

Deja e oficial că de mâine copiii se reîntorc la școală, în bănci, iar autoritățile asigură că totul este pregătit pentru prezența fizică și cursurile se vor desfășura, vorba aceea, „ca la carte”. Vrancea într-adevăr stă bine statistic, doar 35 de unități de învățământ din cele 453 din tot județul sunt în scenariul 2, așa că elevii și profesorii se vor reîntâlni față în față. În municipiul reședință de județ din nou sunt asigurări că totul va fi bine, într-un comunicat al primăriei precizându-se că „școlile din Focșani sunt pregătite pentru începerea cursurilor în mod fizic”. Doar două unități școlare sunt într-o situație mai aparte, Grădinița 18 și Școala „Anghel Saligny”, care sunt în curs de reabilitare. Însă modificări în programul obișnuit vor fi doar pentru preșcolarii Grădiniței 18, care vor învăța în clădirile altor unități, după cum a explicat primarul Cristi Valentin Misăilă într-o conferință de presă. Despre Colegiul Economic, primarul a spus că încă nu se pune problema relocării, dat fiind că aici proiectul este încă în faza de elaborare a proiectului tennic. Însă, atunci când va fi cazul, liceenii de aici se vor muta la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, acolo unde au fost găzduiți un an de zile și elevii Școlii 10.

 

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...