AcasăActualitateAICitizens și BrickBot, zi plină de victorii și emoție la Campionatul Mondial de Robotică

AICitizens și BrickBot, zi plină de victorii și emoție la Campionatul Mondial de Robotică

Ziua a doua a Campionatului Mondial de Robotică a adus confirmarea unui lucru pe care mulți îl intuiau deja: echipa AICitizens și BrickBot nu sunt doar prezente la competiție, ci joacă un rol important în ea. După o primă zi de acomodare, meciurile oficiale au început în forță, iar elevii români au răspuns cu energie și rezultate pe măsură.

Pe teren, echipele au disputat cinci meciuri și le-au câștigat pe toate. Este un start excelent într-o competiție de nivel mondial, unde participă unele dintre cele mai bine pregătite echipe de robotică din lume, în cadrul programului FIRST Tech Challenge. Totuși, membrii echipelor spun că presiunea abia începe: ziua următoare aduce alte cinci meciuri decisive.

Dincolo de scoruri, atmosfera din jurul echipelor a fost la fel de intensă. Standul AICitizens și BrickBot a devenit rapid un punct de atracție pentru participanți din toate colțurile lumii. Vizitatorii au fost interesați nu doar de robot, ci și de povestea din spatele lui: România, dezvoltarea roboticii la nivel local și inițiative precum Nație Prin Educație, care sprijină tinerii pasionați de tehnologie.

„Am avut conversații cu echipe din toate colțurile lumii, am schimbat idei, experiențe și perspective, iar fiecare interacțiune ne-a reamintit cât de unită este această comunitate internațională. Ne-a impresionat să vedem cât de apreciate sunt echipele românești – am auzit de nenumărate ori cuvinte de laudă despre pasiunea, munca și nivelul nostru de pregătire”, au transmis cei de la AI Citizens pe pagina lor de socializare.

De asemenea, echipajul Colegiului Național „Unirea”, BrickBot, a transmis mulțumiri tuturor celor are le-au fost și le sunt alături: „Succesul nostru la Campionatul Mondial din Houston nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri. Suntem profund recunoscători celor care au crezut în viziunea noastră și ne-au oferit resursele necesare pentru a ajunge la acest nivel. Datorită vouă, visul nostru a devenit realitate pe cea mai mare scenă a roboticii mondiale!”

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Loto, 11 octombrie 2026. Reporturi de milioane de lei la 6/49 și Joker

Jucătorii la loto au din nou șansa de a câștiga premii importante. Duminică sunt...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în zona de munte a județului Vrancea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de ploi însemnate...

ARTICOLE POPULARE

SAJ Vrancea angajează trei șoferi de ambulanță. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei interesați

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de...

Cât costă un apartament în Focșani față de alte orașe din România. Vrancea, printre cele mai accesibile piețe imobiliare

Focșaniul rămâne una dintre piețele imobiliare mai accesibile din România, însă prețurile nu mai...

Farmacia Tei se deschide, în sfârșit, la Focșani! Evenimentul se anunță plin de surprize! VIDEO

Unul dintre cele mai cunoscute branduri din retailul farmaceutic românesc ajunge, în sfârșit, la...